MMSPORT :: Prima Pagina

IMBRACAMINTE

INCALTAMINTE

INTRETINERE SI REPARATIE


SFATUL EXPERTULUI

CUM SE ALEGE RUCSACUL

Criterii importante in alegerea unui rucsac:

1. Stabilirea duratei excursiei/calatoriei si a echipamentului ce urmeaza a fi carat.

2. Ce greutate are echipamentul carat.

3. Determinarea marimii rucsacului pe baza masurarii lungimii spatelui si a taliei.

NOTIUNI DE BAZA

In prezent majoritatea excursionistilor folosesc rucsacuri avand cadru intern. Acestea au un mod special de a se “mula” pe spatele utilizatorului, fapt care imbunatateste echilibrul si libertatea de miscare mai ales in practicarea alpinismului, schiului, catararii sau mersului in teren accidentat.
 
Indiferent de modelul folosit, rucsacul trebuie sa transfere mare parte din greutatea carata in zona corpului care o poate prelua in cel mai eficient mod posibil (zona soldurilor). Pentru a face acest lucru, cele mai multe rucsacuri sunt dotate cu sisteme de suspensie complexe ce includ bretele profilate captusite, chingi de ajustare, chinga de stern si centura lombara conturata anatomic.

DURATA EXCURSIEI

Excursii
de scurta durata
< 40 litri
Excursii
de mai multe zile
40 - 70 litri
Excursii
de durata
> 70 litri
Rucsacuri cu sistem
de hidratare

In primul rand trebuie stabilita durata excursiei si a volumului de echipament ce urmeaza a fi transportat. Din acest punct vedere rucsacurile pot fi impartite astfel:

RUCSACURI PENTRU EXCURSII DE SCURTA DURATA

Proiectate pentru a cara strictul necesar. Anumite rucsacuri sunt destinate echipamentului de catarare sau de schi. Majoritatea rucsacurilor sunt dotate cu buzunare laterale pentru sticle cu apa. De asemenea au compartimente speciale pentru rezervorul de hidratare si iesire pentru furtun.

RUCSACURI PENTRU EXCURSII DE MAI MULTE ZILE (2 - 4 zile)


Aceasta categorie include rucsacuri ce pot cara intre 40 si 70 litri de echipament.

RUCSACURI PENTRU EXCURSII DE DURATA (peste 4 zile)


Aceasta categorie include rucsacuri ce pot cara peste 70 litri de echipament. Sunt caracterizate de suspensii complexe si sisteme de transfer a greutatii la centura lombara. Desi sunt proiectate pentru excursii de durata, ele sunt de asemenea potrivite pentru excursii de mai multe zile, primavara sau toamna, cand este nevoie de mai multe haine suplimentare.

RUCSACURI CU SISTEM DE HIDRATARE


Sisteme de hidratare “hands-free” pentru mersul pe jos sau pe bicicleta. Aceste rucsacuri se livreaza cu un rezervor avind capacitatea de 1, 2 sau 3 litri si au un mic spatiu de depozitare pentru echipament. Un rezervor cu capacitatea de 2 litri este o alegere normala. Pentru excursii in zone calduroase si uscate se poate lua in considerare un rezervor avand capacitatea de 3 litri.

GREUTATEA ECHIPAMENTULUI

Odata stabilita durata excursiei se ia in considerare greutatea echipamentului si confortul necesar. Astfel, din punct de vedere al greutatii, echipamentul de baza (rucsac, cort, sac de dormit, saltea, s.a.) se imparte in patru categorii:

Minimal. Greutatea scazuta are prioritate in fata celorlalte considerente (confort, rezistenta sau pret).
Foarte usor. Echipamentul celor ce vor sa renunte la unele avantaje pentru a reduce greutatea.
Usor. Majoritatea echipamentului face parte din acesta categorie. Un echilibru corect intre caracteristicile tehnice si greutatea materialelor folosite.
Confort. Destinat excursionistilor care apreciaza in primul rand confortul si avantajele oferite de echipament. Pentru acestea sunt dispusi sa faca efort fizic suplimentar.

Este evident ca parerile despre confort si greutate variaza foarte mult. In mod normal greutatea rucsacului trebuie sa fie cat mai scazuta, dar fara a compromite confortul si siguranta excursiei.

MARIMEA EXACTA - CEL MAI IMPORTANT CRITERIU

Cheia confortului este determinarea si folosirea marimii potrivite. Pentru aflarea acesteia trebuie sa masurati lungimea spatelui (distanta dintre umeri - vertebra C7 - si linia superioara a soldurilor). Dimensiunea taliei determina alegerea marimii potrivite pentru centura lombara. La anumite modele de rucsacuri centurile lombare se pot inlocui.

Posibilitatea de ajustare. Anumite rucsacuri permit un numar de reglaje fine ale suspensiei.

Rucsacuri specifice pentru femei. Acestea sunt mai inguste in zona umerilor, au centura lombara conica si lungimea spatelui mai mica decat la barbati.

ALTE CRITERII IMPORTANTE

Accesul in compartimentul principal. La majoritatea rucsacurilor accesul in compartimentul principal se face prin partea superioara sau prin panoul frontal. Modelele cu incarcare prin panoul frontal permit accesul mai usor la echipament. Anumite variante de rucsacuri ofera ambele variante.

Cadrul. In mod uzual una sau doua armaturi sunt folosite pentru a transfera greutatea in centura lombara. Armaturile se prezinta sub forma de platbande sau tevi subtiri realizate din aluminiu pentru a reduce din greutate. Anumite modele folosesc o placa rigida din plastic HDPE (polietilena de mare densitate). In plus aceasta placa subtire protejeaza spatele pentru a nu fi “intepat” de anumite obiecte din interiorul rucsacului. Un numar mare de rucsacuri de ultima generatie folosesc o combinatie intre armaturi din aluminiu si placa din plastic.

Suspensia. In general suspensia reprezinta sistemul de preluare a greutatii prin cadru, bretele, chingi de ajustare, chinga de stern si centura lombara. Rucsacurile sunt dotate cu doua tipuri de suspensii: suspensie reglabila care permite ajustarea fina in functie de dimensiunile toracelui si suspensie fixa care nu permite nici un fel de reglaj, dar ofera avantajul unei complexitati scazute si a reducerii din greutate.

Ventilatia. Anumite variante de rucsacuri folosesc suspensii cu plasa intinsa pe un cadru pentru a crea un spatiu intre spatele utilizatorului si suprafata textila. Alte modele sunt realizate cu panouri spate din spuma si tesaturi respirabile pentru a asigura ventilatia.

Tesaturile. Tesaturile folosite la realizarea rucsacurilor incearca sa faca un echilibru intre rezistenta si greutate. Tesaturile din nailon si tesaturile tip Cordura® maresc rezistenta la frecare si la infiltratiile de apa. Pentru excursionistii cu greutate minimala si ultrausoara noile tesaturi din nailon peliculizat cu un strat de silicon pot reduce citeva zeci de grame la aceeasi grad de rezistenta oferita.

Capac cu reglaj pe verticala. Acest capac cu buzunar interior, datorita faptului ca se poate regla pe verticala, permite marirea capacitatii rucsacului. La anumite modele capacul se detaseaza pentru a fi transformat intr-o borseta in excursii de scurta durata.

Hidratarea. Majoritatea rucsacurilor sunt prevazute cu un compartiment interior special unde se introduce rezervorul sistemului de hidratare. In plus au una sau doua iesiri pentru furtunul de hidratare. In general sistemele de hidratare se vind separat, cu exceptia rucsacurilor cu sistem de hidratare inclus. Majoritatea rucsacurilor au buzunare elastice laterale din plasa pentru sticlele cu apa.

Centura lombara. Centura lombara trebuie sa “incalece” creasta osului iliac (cele doua oase proeminente din zona soldurilor). Este zona in care centura pelviana incepe sa se mareasca in diamentru. Cand faceti evaluarea centurii lombare luati in consideratie confortul si posibilitatea de reglare. Anumite modele de rucsacuri ofera posibilitatea inlocuirii centurii lombare. Un numar tot mai mare de centuri lombare sunt prevazute cu buzunare pentru accesul imediat la mancare energizanta, aparatul de fotografiat, GPS sau alte produse similare.

Accesorii suplimentare de prindere a echipamentului. Accesoriile suplimentare de prindere va permit sa atasati mai mult echipament pe rucsac. Alpinistii si excursionistii trebuie sa fie atenti la detalii precum sisteme de prindere pentru pioleti, carabiniere, coltari, lopata, schiuri, saltea, cort, sac de dormit, bete de trekking. Toate aceste accesorii maresc greutatea rucsacului.

SHOWROOM

ULTIMA ACTUALIZARE

  • 19.05.2012

©2001 - 2012 MMSPORT. TOATE DREPTURILE REZERVATE.